Cînd este un arhiereu ortodox (treaptă ce desemnează pe episcop, mitropolit, patriarh) împotriva Ortodoxiei, adică ecumenist?
Cînd, în loc să arate credincioşilor şi necredincioşilor (public şi în taină) că toate credinţele, spiritualităţile, cultele, confesiunile, religiile şi aşa-zisele "biserici" sînt mincinoase, false, viclene şi înşelătoare, el, dimpotrivă, participă la întruniri, conferinţe şi programe socio-culturale, încheind tratate şi alianţe, căutînd că cîştige simpatii şi laude linguşitoare din partea ereticilor, iar nu a lui Hristos.
Cînd crede şi spune (public ori în taină) că adevărul, dragostea, dreptatea (adică Hristos-Dumnezeu) e în toate credinţele, religiile, şi "bisericile", nu (doar) în Biserica Ortodoxă.
Cînd crede şi spune (public ori în taină) că "biserici" sînt mai multe, numindu-le "părţi ale întregului", "ramificaţii ale adevărului", "rudenii spirituale", "surori ale Ortodoxiei", care Ortodoxie nu ar fi altceva decît o părticică a "marii biserici universale" (de fapt adunare babilonică fără adevăr a tuturor credinţelor şi vrăjitoriilor sub un singur drapel), ce încă nu ar exista, dar creşte, se dezvoltă, "evoluează" în timp şi se desăvîrşeşte în viitor.
Cînd e bine şi necesar a mustra pe episcop, pe preot, pe duhovnic, a nu mai participa la slujbele lor şi nici a te mai împărtăşi din mîna lor? Cînd trebuie schimbat duhovnicul ori sfătuitorul părut-ortodox?
Cînd episcopul, preotul ori duhovnicul se roagă, slujeşte, liturghiseşte şi se împărtăşeşte la un loc cu slujitorii altor culte: catolici, greco-catolici, armeni, copţi (egipteni), protestanti (luterani şi calvini), anglicani, neo-protestanţi (baptişti, adventişti, evanghelişti), şi alţi sectanţi (penticostali, iehovişti) apostaţi, ecumenişti.
Cînd şi tu, ca simplu ortodox, eşti invitat / obligat să participi (şi eventual să te împărtăşeşti) la împreună slujirea cu ereticii, bine ştiind în cugetul tău că aceste slujiri sînt împotriva
Sfinţilor Bisericii lui Hristos – chiar ameninţat fiind cu blestem, afurisire şi anatemă.
Cînd vei vedea ori vei auzi că episcopul, preotul ori duhovnicul aduce în biserică aşa-zişi preoţi /preotese, episcopi / episcopese ori alte oficialităţi eretice - profesori, pedagogi, educatori, instructori – catolici, greco-catolici etc., pentru a propovădui, a predica, a boteza, a cununa, a înmormînta, a săvărşi orice altă ceremonie ecumenistă (căci "slujbe" nu au).
Cînd episcopul, preotul, duhovnicul merge el însuşi în capiştile (lăcaşurile) lor, pentru a predica, a propovădui, a boteza, a cununa, a înmormînta după rînduieli ortodoxe ori neortodoxe, dovedind astfel că este ecumenist.
Cum arată un episcop ecumenist? Dar un preot, ori un duhovnic ecumenist?
După veşminte – de regulă îmbrăcat ca orice arhiereu ori preot ortodox; după înfăţişare – burghez prosper, bine hrănit şi stătut, deseori tuns şi cu barbă de artist; instruit, cărturar; uşor libertin, uneori "boem"; convins umanist şi niţel filantrop: mare ctitor de spitale, azile, instituţii culturale; participant la întruniri, conferinţe şi simpozioane, în care nimic nu se pomeneşte de Hristos, pătimire, mucenicie, dreapta-credinţă, evitînd cu grijă subiecte precum: erezie, apostazie, păgînism, materialism, sincretism, laicism, globalism, liberalism, sionism, iudaism, comunism, "noua eră", masonerie; totdeauna absolvent a două-trei facultăţi, doctorand sau doctor al unei universităţi occidentale (Franţa, Germania, Italia, Elvetia).
Cum vorbeşte un episcop, preot, duhovnic, profesor, teolog, vag ortodox, însă clar ecumenist? Care-i sînt expresiile preferate în limbajul zilnic?
Grăirea-i este moale, sensibilă, grijulie, presărată cu exagerată căldură şi vizibilă prefăcătorie, uneori dimpotrivă - limbaj de cancelarie, prompt şi funcţionăresc, rece şi expeditiv; în predici – pacific şi lacrimogen, implorator ş i înduioşător, chiar slugarnic. Totdeauna neutru, dar trădat de o supunere superstiţioasă faţă de oficialităţi (religioase şi politice), venerînd tot ce înseamnă mărire, putere, legislaţie, ordin şi ordine chiar dacă prin acestea se aduc prejudicii Bisericii lui Hristos).
Cum se comportă un episcop, preot, duhovnic ecumenist?
Evită cu îndîrjire poporul, mulţimile şi orice adunare unde ar trebui să dea lămuriri publice despre erezia ecumenistă, despre valabilitatea dogmelor ortodoxe astăzi, despre actualitatea şi aplicarea canoanelor Sfinţilor, despre înnoiri şi schimbări în Ortodoxie, despre inovaţiile eretice din învăţămîntul teologic, seminarii şi facultăţi, si despre noua legislaţie internă a Bisericii.
Iniţiază programe de "înfrăţiri" cu diferite culte (erezii), organizează vizite şi tabere ecumeniste în aşezăminte sociale din Apus; relaţii de prietenie şi ajutorare cu "societăţi", "frăţii" şi "fundaţii" cu nume obscure, în care nu se pomeneşte nimic de Hristos şi dreapta credinţă, ci doar de pace, conciliere, "convieţuire", "egalitate", "fraternitate" etc., idealuri omeneşti în care nu se caută mîntuirea.
Se fereşte de răspunsuri clare şi curajoase pentru apărarea Ortodoxiei, ce ar supăra pe eretici şi ar îmbărbăta pe ortodocşi.
Nu crede în infailibilitatea (negreşelnicia) Bisericii, nici în sfinţenia Sfinţilor, numindu-i "extremişti", "habotnici", "fanatici", "cuprinşi de delir mistic".
Promovează înnoiri în Biserică, laicizînd (umanizînd): slujbele, predicile, scrierile, pictura, portul şi graiul monahilor; modernizînd mănăstirile prin tehnică şi industrie, aducătoare de trîndăvie, confort, negrijă şi împrăştiere, adică ucid vieţuirea călugărească.
E bine şi normal să ai duhovnic ecumenist? Te poate învăţa el dreapta-credinţă, fără de care nu te poţi mîntui?
Duhovnicul-ecumenist este cea mai mare primejdie pentru creştinul sincer şi neştiutor. Duhovnicul-ecumenist (ortodox numai prin faptul că e botezat şi preoţit în Biserică) nu poate arăta nimănui calea dreptei-credinţe (cea care înlăzură dreptatea oricărei mincinoase credinţe), pentru că prin alipirea sa de ecumenism a căzut în erezie, lepădîndu-se deci de Hristos, fiind astfel blestemat de Sfinţii Părinţi şi scos în afara Bisericii, chiar dacă mai-marii Bisericii (mulţi dintre ei tot ecumenişti) nu i-au luat preoţia caterisindu-l.
Duhovnicul ecumenist, fiind egal în rătăcire şi apostazie atît cu ereticii, cît şi cu păgînii, e cu adevărat duşman al Sfinţilor şi al Bisericii, vrăjmaş al lui Hristos şi al oricărui ortodox doritor de mîntuire. În consecinţă, a avea duhovnic ecumenist e tot una cu a te lepăda de Hristos.
Cum cunoşti că ai duhovnic ecumenist?
Prin faptul că nu-ţi vorbeşte deloc (sau doar rareori şi vag) de vieţuirea Sfinţilor Bisericii, neîndemnîndu-te să mergi pe urmele lor, evitînd să vorbească despre mîntuirea prin pocăinţă, curaj, suferinţă, pătimire, mucenicie, cruce şi moarte pentru credinţa ortodoxă.
Nu-ţi pomeneşte nimic despre: apostaţi, eretici, atei, păgîni, hulitori şi lepădaţi de Biserică, anateme, blesteme şi afurisenii date de Sfinţii Părinţi tuturor "confesiunilor", "cultelor", "credinţelor" şi "bisericilor" cu tot cu întemeietorii lor ucigaşi de mucenici, astăzi înfrăţiţi cu arhiereii zişi ortodocşi.
Prin faptul că nu-ţi arată ce este dreapta-credinţă, cum să aperi dreapta-credinţă; nu-ţi vorbeşte despre duşmanii Bisericii, ci dimpotrivă, biruit de trai bun şi viaţă lungă, spune că totul e "bine şi frumos", iar Biserica are numai "prieteni".
Cînd vezi că leagă prietenii cu slujitori şi credincioşi ai altor "culte", admirîndu-le "ritualurile","pregătirea","seriozitatea", "educaţia", "rigoarea", "corectitudinea", "hărnicia", "emanciparea" etc. Mintea omului este ca ulciorul cu apa (creierul uman contine apa). Daca unul are apa limpede si din el toarna in alte ulcioare cu apa tulbure, apoi acele ulcioare la randul lor isi varsa continutul in cel care a fost dintai limpede, in final niciunul din ulcioare nu va mai contine apa curata. Tot astfel sunt si prieteniile, protocoalele si chermezele cu slujitorii altor culte, ortodoxia inseamna viata si apa curata.
Nu discută niciodată la spovedanie despre ecumenism, ori îl tratează îngăduitor, afirmînd că ecumenismul nu poate fi o primejdie adevărată pentru Biserică, ba uneori lăudîndu-i încîntat şi fără ezitări "binefacerile" pacifiste.